De ce este important testul Papanicolaou?

De ce este important testul Papanicolaou?
Publicat pe: 27 Aug 2025

 

 

 

Examenul PAP 

 

 

De ce este importantă această investigație în supravegherea stării de sănătate a femeii? Răspunsul imediat este: pentru că este legată de depistarea cancerului de col uterin. Dar ea reprezintă mult mai mult. Si iată de ce: 

Patologia malignă este un domeniu extrem de grav în practica medicală. Tratamentul, atât medicamentos cât și chirurgical, este extrem de agresiv. De aceea este foarte importantă diagnosticarea cât mai precoce a bolii. Iar examenul Papanicolaou (PAP) este important pentru că el diagnostichează cancerul înainte de a fi cancer. 

Adică el identifică modificările structurale ale celulelor colului uterin înainte ca aceste modificări structurale să ajungă în faza de cancer! Adică deceleaza cancerul înainte de a fi cancer! Iar tratamentul în această situație este practic minim, cu rezultat perfect pentru sănătatea pacientei. 

Formularea consacrată a rezultatului investigației este: “absente modificări intraepiteliale (adică precanceroase) sau maligne (adică canceroase) “. 

Următoarea întrebare este: până la ce vârstă este necesară această investigație? Din păcate de cele mai multe ori răspunsul este “până la instalarea menopauzei “. Asta ține în unele cazuri și de faptul ca pacienta a auzit despre unele sisteme publice de sănătate care recomandă și decontează investigația până la vârsta de 65 de ani! Din păcate însă boala este frecventă și apare la toate vârstele, inclusiv 80 - 90 de ani!  Iar boala se manifestă, de regulă, în stadiile avansate, când prognosticul este foarte prost. 

La comunicarea rezultatului examenului Pap, o rubrică foarte importantă este legată de celulele endocervicale. Colul este partea uterului ce separă vaginul de cavitatea uterină. Are forma unui butoiaș, cu un orificiu spre vagin - orificiul cervical extern- și unul spre cavitatea uterină- orificiul cervical intern. Între cele două orificii este canalul cervical, tapetat de mucoasa endocervicala.  În cadrul consultului ginecologic - tușeu vaginal și examen cu valve - este abordabilă doar zona orificiului cervical extern și începutul canalului endocervical. Din această zonă se prelevează și secreția ce va fi analizată în cadrul examenului Papanicolaou. 

În mod clar canalul endocervical nu este abordabil direct. Dar și la nivelul acestuia se pot produce modificările structurale celulare, mergând pina la celulele canceroase. Putem avea informații despre mucoasa endocervicala doar dacă în secreția prelevată din zona orificiului cervical extern sunt prezente și celule endocervicale. Atunci când aceste celule sunt absente examenul Pap este incomplet, și se impune explorarea canalului endocervical prin manevre speciale, cum ar fi periajul de endocol, sau curetajul endocervical. 

Vreau să subliniez faptul că spre menopauză, dar în special după aceasta, modificările inerente ale mucoasei endocolului favorizează cancerul la acest nivel. 

Iată de ce este importantă prezența celulelor endocolului în frotiul Pap.